Rapel si Tiroliana - Sasca Montana

26 Noiembrie 2009

Plecarea din Timisoara a fost la ora 15:00 cu destinatia Sasca Montana unde urma sa se desfasoare Bootcap-ul editia 5 - Personalitate Alfa. Programul urma sa fie in halul urmator:

Joi:
- Ajungem seara, ne impartim pe camere seminarii indoor, mancam dormim, etc bla bla bla (voi trece bla bla bla in loc de seminarii indoor, si mancare si timp liber si o sa notez doar activitatile outdoor)

Vineri:
- bla bla bla
- Tiroliana
- Rapel
- O drumetie noaptea care nu a fost planificata
- bla bla bla

Sambata:
- bla bla bla
- Freesbee
- Joc de orientare pe echipe... cu busole, lanterne, cod morse, cod html, si pentru cativa cod maro in pantaloni (adica pentru mine)

Duminica:
- bla bla bla (eu somn)
- plecarea inapoi la Timisoara.

Pe scurt, joi seara am ajuns la cabana si ne-am cazat. Dupa ce ne-am impartit pe camere am plecat la masa unde am mancat cele mai bune muraturi din viata mea. Ma rog, ne-am mai intins la povesti pana la 2 si ceva apoi ne-am culcat.

Vineri dimineata se spunea ca o sa ne fie frica la multi dintre noi la tiroliana... cand ajungi acolo sus si vezi la ce inaltime te afli... mori de frica... "asa ca o sa punem o fata sa se dea prima si dup-aia de rusine ne dam si noi".

Grijile mele erau urmatoarele:
1. Sa nu imi cada aparatu in prapastie (poate se rupea rucsacu si bye bye scule de... multi bani)
2. Trebuia sa ma dau pe tiroliana inaintea lui B. Marian, care era instructor militar si venise in uniforma. Deci era clar ca un militar pe tiroliana nu mai aveam unde sa pozez si trebuia sa profit de situatia asta. Pana la urma m-a scapat gura si am zis la careva "hm... cred ca unghiurile cele mai bune ar fi de jos, ca de aici va prind numa cu spatele, si momentul care trebe pozat e cel de jos, cand ajungeti entuziasmati etc etc".

Acea scapare a rezultat in schimbarea ordinii in care se da lumea pe tiroliana. Din "eu ma dau inaintea lui Marian" am devenit "Tu te dai primu!".

Cineva si-a dat jos hamul ca sa mi-l dea mie, altu mi-a dat casca... si in 2 secunde ma aflam la marginea prapastiei ascultand instructiunile. Nu pui mana pe corzile astea 2! Cand cobori acuma, faci 3 pasi in jos si te ti cu mana in spatele scipetelui!

In timp ce ascultam instructiunile astea creierul imi oferea niste imagini cu degete prinse in scripete pe la jumatea distantei, atarnand deasupra Nerei si incercand cumva sa-mi scot degetu dintre scripete si coarda urland de durere si fiind filmat intre timp. Apoi incepusem sa ma gandesc ca daca imi prind degetu aratator de la mana dreapta va trebui sa fac poze cu degetul mijlociu. Si daca se rupe coarda? Si cad in apa? Se duce dracu tot aparatu meu... In loc sa ma intreb daca supravietuiesc cazaturii incepusem sa-mi dac calcule cat m-ar costa reparatia aparatului, curatarea obiectivelor etc. Nici nu imi puneam problema ca n-as supravietui... ca doar am vazut atatea cazaturi in filme. Rambo a cazut din elicopter prin crengi si numa s-a taiat... asa ca io evident nu pot sa patesc mai mult decat sa ma ud, sa-mi intre apa in nas si sa-mi stric aparatu. Nu am mai apucat sa fac si alte scenarii ca mi-am dat drumu si in cateva secunde am fost pe cealalt parte. Adi Glavan care era jos si punea frana ma intreaba:

- Na? Cum a fost?
- Faaaain!

De fapt mintisem. Ajunsesem prea repede pe partea cealalta si acum ma grabeam sa dau jos hamu de pe mine cat mai repede si sa scot aparatul foto ca sa fac poze.

Pana ceilalti se dadeau, unii admirau peisajul.
Unii trageau bagajele de pe-o parte pe alta si dadeau hamurile inapoi sa se dea si ceilalti.
Iar altii erau incarcati cu bagaje peste tot.

Dupa cateva ore de tiroliana si de vreme faina, a inceput sa se intunece. Noroc ca rapelu se desfasura la 100m mai sus de "landing zone-u" de la tiroliana si nu aveam mult de mers.

Numa bine rapelu s-a terminat cand a inceput sa se intunece si am mai avut destula lumina sa ne culegem bagajele. Totusi mai aveam inca o ora si ceva de mers pe jos pana la cabana si sa trecem peste un pod suspendat care se balanganea. In cele din urma am ajuns la cabana fara evenimente neplacute si am jucat mima pana la 3 noaptea... dupa mancare si seminar.

Sambata pe la 12 am plecat pe terenul de fotbal unde participantii bootcamp-ului au fost impartiti in 4 echipe si au jucat ultimate freesbee. Echipa de pe locul 1 pleca prima la jocul de orientare si primeau mai multe indicii si materiale, a 2-a pleca la 5 minute distanta si primeau mai putine materiale iar echipa 3 pleca la 5 minute distanta dar de la cabana se pleca cu masinile... Din aceasta cauza am decis si eu sa merg cu echipa 3... comfortul este foarte important pentru a-ti pastra mintea agera :D. Despre echipa nr. 4 nu stiu nimic... probabil inca sunt pe munte si cauta carpa alba de la rascrucea de drum pe care noi am ascuns-o.

De data asta urma sa se intample ceva si tocmai eu sa fiu cel care o patea. Cand am trecut podu asta ca sa fac poza la ce transmitea echipa nr 2, s-a rupt o barna sub picioru meu si m-am trezit atarnand ca Indiana Jones cu un picior aproape de apa. A fost asa de rapid si totusi atatea mi-au trecut prin cap in acel moment. A fost ca in filme cand moare cineva numa ca eu in loc sa vad flash-uri cu familia, copilaria, femei dezbracate sau banii castigati am vazut flash-uri cu telefoane la clienti spunandu-le ca nu mai am aparat foto, telefon la service ca sa trimit aparatu si momente dupa ce ma voi ridica din gaura aia si o sa vad ca am spart lentila sau nu se mai aprinde aparatu.

Noroc ca am dat cu el de 3 cm de muschi care se pusesera pe busteanul din fata celuia care s-a rupt. Dupa ce m-am ridicat m-am intrebat urmatoarele chestii:

(exact in ordinea asta)

1. Se aprinde aparatu?
2. Merge autofocus-ul?
3. Face poze aparatu?
4. M-a filmat cineva?
5. Sunt ok?

La intoarcere ne-a prins ploaia si ne-a udat pe toti. Am avut noroc totusi ca am mers cu echipa nr 3, si ne-am intors cu masinile la cabana. Dar asta numai de unde se termina padurea. Chiar si asa, a fost destul ca sa prind apa calda :D . Si duminica am plecat acasa.

Seara am mers la o fosta colega de facultate sa mai stam la povesti. Acolo era si prietenu lu sora-sa care si-a luat recent o motocicleta si cu care am inceput sa discut despre motoare. Incepeam sa-mi aduc aminte de visurile mele legate de Honda Transalp si plimbarile mele prin tara... Imi aduceam aminte cum dupa bootcamp-ul de la straja (aprilie) mi-am cumparat casca pentru motocicleta si in luna mai, intre sesiune si licenta am luat permisu categoria A. Dar... de atunci nu mai facusem nimic. Cred ca aveam nevoie ca cineva sa-mi aduca aminte de ce vreau motocicleta. Si asta s-a intamplat mai tarziu cand Adi a zis ca vrea sa cumpere ceva chipsuri si popcorn si sa merg cu el cu motoru. Pf... am mers doar 2 km dar portiunea unde am prins 160km/h a fost egala cu Tiroliana*10. Luni, mi-am dat jos de pe perete ce poze am avut si un panou unde puneam eu hartiute post it si am montat noul panou pentru visurile mele. Momentan am vizitat numa 1/3 din tara.

Dar, urmeaza mai mult dupa ce imi iau Transalp :D



9 comentarii:

Pilot said...

Foarte faine pozele Teo ... ai surpins "the human element"!

Zmeulica said...

Presimt ca o sa iti vina o groaza de trafic :P

Băcuş Teodor said...

"Presimt ca o sa iti vina o groaza de trafic :P"

Mda... cam de 12 ori mai mult decat inainte... HOLYYY SHIT!

Anonymous said...

cat a costat bootcampul asta?

Băcuş Teodor said...

10 mil parca. Nu stiu exact pentru ca nu eu am facut pretul :)

silviana said...

Foarte tare curajul tau,al vostru,eu fac actorie cu cateva elemente si de circ,desi am cateva probleme cu inima,in sfarsit nu stiu daca m-ar fi tinut inima sa stau cu capul in jos ca voi!Felicitari oricum,eu o sa ma dezvolt mai mult prin imaginatie decat ajutata de cor deoarece am aceste probleme cu o inima nu tocmai puternica!Vorbim!

Băcuş Teodor said...

Nu toti s-au dat cu capul in jos :)

Eu de exemplu daca stiam ca numa asa se poate da omu pe tiroliana ma dadeam fara aparatul foto si il puneam in saculetul de transportat hamuri.

Daca faci actorie cu elemente de circ, probabil ai fi reusit sa faci macar una din activitati... daca nu rapelul, tiroliana sigur.

Lexi said...

Cine calca pe marginea unui astfel de pod?....Teo?!

adina said...

Tiroliana poate fi putin scary la inceput, dar senzatia de zbor este absolut extraordinara! Merita sa iti invingi toate temerile! :)