Lutesc Romina

Am vorbit cu Romina acum o saptamana si ceva zicandu-mi ca vrea niste poze.

Cam asa incept toate sedintele mele foto... "vreau niste poze". Apoi urmeaza intrebarile mele, "Ce fel de poze?", "Unde?", "Care este ideea de baza?" etc. Am discutat atunci aproximativ jumate de ora in care am hotarat ca sedinta foto se va desfasura indoor. Dupa cateva zile de pauza am mai discutat si a spus ca pozele vrea sa le foloseasca pentru a face un calendar care sa fie dat cadou... apoi iar nu am mai vorbit cateva zile si nici nu stiam cand va fi programata acea sedinta.

Luni dimineata am vorbit iar si am stabilit ca in seara aia urma sa facem sedinta foto. Am aruncat rapid jumate din responsabilitate asupra ei zicandu-i sa se gandeasca ce haine vrea sa poarte, cum va fi machiajul si ce idei mai are iar eu ma voi ocupa de... de restu chestiilor care trebuia sa le fac. Mi-am luat repede teancul cu foite post it si m-am apucat de scris idei de fotografiat. In jumate de ora aveam deja 11 idei ceea ce era destul pentru sedinta noastra. Acum eram linistit ca jumate din sedinta este planificata si ma puteam intoarce la activitatile mele zilnice de relaxare. La 18:30 imi verificam daca am pregatit tot ce trebuie si urma sa plec. Am luat si foita cu ideile si am pus-o bine in buzunarul de la blugi.

Cand ajung prin zona pe la ea, ma suna sa ma intrebe unde sunt. Intre timp parchez si vorbesc cu ea la telefon... bag mana in buzunar dupa foita, sa fiu sigur ca nu o uit. Grabim convorbirea la telefon, ma dau jos din masina, iau sculele si plec. Cad am ajuns la ea, imi caut pretioasa fituica. Oare in ce buzunar am mutat-o? Oare mi-a cazut in lift? O fi in jaka? Dar am mutat-o eu in jaka?!

Fuck... o lasasem in masina! Asta clar era un act ratat!

Actele ratate sunt fenomene psihice care rezulta din interferenta a doua intentii: pe de-o parte o intentie sau activitate constiente si pe de alta parte o intentie preconstienta sau chiar inconstienta.

Deci era clar (pentru mine) ca inconstientul vroia sa fiu spontan si sa nu depind de cadre premeditate pe cand constientul isi dorea exact contrariul. De data asta, ca de fiecare data... inconstientul castigase. Si evident hartiuta este inca in masina, la vedere, pentru ca am uitat-o acolo si dupa ce am ajuns acasa. In fine, m-am impacat cu ideea ca trebuie sa lucrez fara hartiuta pretioasa si am continuat. Da, m-am gandit sa ma intorc la masina dupa ea, dar trebuia sa traversez strada si era un friiiiiiiiiiiiig... incepuse sa ninga, asa ca mai bine depuneam efort sa fiu spontan si creativ decat sa ies in frigu ala.

Bun, mi-am asezat sculele, si am zis sa fac 2-3 teste de lumina...

Chestia asta o fac la inceputul fiecarei sedinte foto si chiar daca spun clientului/clientei ca este doar un test de lumina, toti trebuie sa-mi atraga atentia ca NU ERAU PREGATITI! Am clipit! Eram cu gura cascata! Nu stateam cum trebe! etc etc.

Am trecut si cu Romina peste etapa asta apoi am inceput lucrurile serioase si gandite. Si incet incet mi-am dat seama ca desi nu aveam hartiuta ne descurcam bine. Ea isi facea probleme ca nu stie ce haine sa poarte si totusi gasea tinuta care sa-i placa iar eu imi faceam probleme ca o sa fiu in pana de ideei, si totusi au inceput sa vina pe parcurs. Deci copingul functiona :D

Copingul desemneaza un “efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale”

Sedinta a durat 5 ore si s-a incheiat in momentul in care nici eu nici ea nu mai aveam chef de munca si epuizasem toate ideile.





0 comentarii: