Street Portraits

Woooohooooooooooo! In sfarsit am avut si eu timp sa ies la pozat portrete de strada. Singur nu prea aveam chef da ieri vorbisem cu Bogdan Apostol sa facem o iesire foto ca e liber si el. Seara pe la 22 imi curatam lentilele si ma gandeam oare ce obiectiv o sa folosesc. Nu stiu de ce ma gandeam ca poate voi folosi si 50-u sau tamronu pentru ca oricum 70-300-le e piesa de baza cand e vorba de asa ceva.

Am umblat de la 4 pana la 7 pe strazi in cautare de "ceva"... si dupa o pauza destul de mare, acele ore de umblat m-au obosit rau de tot. Am facut bataturi la degetele mici de la picioare. Dar cred ca a meritat pana la urma. Lasand de-o parte portretele de strada, ma batea gandu azi dimineata sa pun niste bani de-o parte si pe la iarna sa merg undeva la munte de dimineata de la 5-6 si sa prind un rasarit... sau ceva de iarna. Pozele cu zapada imi lipsesc din portofoliu si peisaje nu am mai facut de mult asa ca ar fi timpul sa nu mai ratez ocazia iarna asta.

Cateodata asa de comod sunt... nu am chef de mers niciunde... nici pe bani... dar 50% as vrea sa merg, as sti unde sa merg, as sti ce sa fac si as sti de ce. Dar asa n-am chef... si probabil incet incet... ma transform in fotograf pasiv... si mor de obezitate in casa cu praf pe 70-300. In fine, aia e treaba mea cum mor :P . La poza de mai sus cu pescarii acei porumbei care zburau se aflau acolo deoarece un pui de porbumbel a cazut in apa si se chinuia sa iasa. Si din nou, in loc sa ma duc sa pozez scena de Animal Planet am stat pe banca. Fotograf pasiv...

Ma intorc iar la cuvintele lui Joe Mc'Nally care zicea ca arma secreta a fotografului nu este aparatul sau obiectivul ci atitudinea. Si asta se vede in portretul alaturat. Un tip care probabil nu este fotograf profesionist (nici eu nu sunt, dar ziceam ca fapt divers), cu o sapuniera in mana, vine aproape de catel, vorbeste cu el, il mangaie si in acelasi timp ii si face poze de aproape. Cred ca i-a iesit ceva destul de interesant.

Dar tot e bine ca am facut poza la exemplul "ASA SE FACE!" si de fiecare data cand o sa ma uit la poza asta o sa-mi aduc aminte fraza "TU NU FACI ASA!". Ajung sa ma intreb daca 70-300-le l-am luat pentru ca sunt eu comod si imi permite sa fiu comod in continuare sau ca intr-adevar aveam nevoie de el? Momentan o sa-mi raspund ca aveam nevoie de el... Da chiar, am obiectiv special pentru portrete (cel de 50mm F1.8) si l-am folosit de foarte putine ori. A, da, uitasem... la ala se face zoom cu picioarele deci iar intervine comoditatea. Bine macar ca ma descurc cat de cat cu telefoto-ul si atata timp cat ma descurc cu el o sa continui sa fac poze de pe banca. Poate ar trebui sa-mi iau si un scaunel de pescuit pe care sa-l iau cu mine cand ies afara cu aparatul foto. Poate am noroc si mai dau de un fotograf la fel ca mine si o sa stam unu langa altu si ne vom face portrete. Asta ar fi ceva interesant de pozat, nu?

Tema saptamanii "zâmbet"

M-am hotarat sa pun poza asta pe blog deoarece am participat cu ea la "tema saptamanii" pe forum-ul fotomagazin si am castigat. Ma rog, nu este un concurs foarte greu de castigat si cu sute de concurenti dar daca am castigat si poza nu am pus-o pe blog cand trebuia, acum am un motiv ca sa nu o las de-o parte.

Poza am facut-o la Straja in luna Martie la Bootcamp-ul "Inteligenta emotionala" dar avand de ales din 300 poze, am preferat sa le postez pe cele de la ski si snowboard iar portretele sa le neglijez. Chiar imi place mult de tot cum a iesit... acum dupa ce a fost apreciata de altii mai mult decat am apreciat-o eu. A fost un moment de 2-3 secunde pe care am reusit sa-l surprind si totusi a iesit ca si cand as fi aranjat scena. Mainile se incruciseaza estetic, catelul sta la fel de estetic, zambet natural, tehnic arata ok.

Incepe sa-mi fie dor de portretele de strada... trebuie sa mai ies la pozat.

Moto Cununie

O cununie civila se desfasoara in halul urmator. Viitorii soti au programare la starea civila ca sa se loveasca de sistemul de birocratie din romania, semneaza 30 de acte, li se gaureste buletinul ca sa trebuiasca sa se intalneasca din nou cu sistemul de birocratie din romania, etc etc, semneaza si martorii si gata. Toate astea dureaza foarte putin si sunt agitat de fiecare data cand merg acolo pentru ca peretii din sala de asteptare imi strica balansul de alb si trebuie sa fac totul pe fuga. Mai pe scurt nu este un subiect asa de interesant ca sa fie fotografiat dar oamenii il vor in albumul lor foto si trebuie sa fac tot posibilul sa ofer ceva care sa-i multumeasca. In timp ce astepti randul sa intri in sala si sa-ti faci munca se mai desfasoara cel putin 2-3 cununii si vezi rutina necesarea prin care se trece, si nu ai cum sa sari peste ea deoarece are niste momente cheie care definesc o cununie civila. Din pacate esti foarte limitat si de timp si de locatie. De timp, pentru ca toti se grabesc sa ajunga acasa ori la cheful care se tine dupa... si de locatie, pentru ca nu este un loc amenajat cu gust si stil. Sunt niste mese unde lumea serveste o prajitura, si bea sampanie iar mai in colo, un patratel inconjurat de un gardulet alb unde se fac pozele de grup. Totusi, azi s-a iesit putin din tipar si m-am bucurat foarte mult ca am putut poza ceva diferit. Cand am vorbit la telefon cu viitoarea mireasa despre locatia unde urma sa ne intalnim, mi-a spus ca sigur o sa-i recunosc pentru ca vor fi multe motociclete. Si in timp ce faceam pozele de grup mi-a picat fisa :D ! Trebuie sa folosim si motocicletele pentru poze. Din moment ce s-a mentionat prezenta lor m-am gandit ca este un lucru destul de important in viata lor si el sau ea ori amandoi au motocicleta. Deci, aveam deja mai mult decat un obiect... aveam un stil de viata.

Asa ca am profitat de ocazia asta si le-am propus sa facem cateva poze si pe motor. Oarecum am fost egoist pentru ca am vrut acele poze si pentru mine... nu mai pozasem afara de mult timp iar asta era ocazia perfecta sa-mi aduc aminte cum e. Si cum facusem si eu scoala de soferi in luna Mai special pentru categoria A, motocicleta era cireasa de pe tort. Eu as fi vrut sa fie un Honda Transalp, dar pana la urma mi-am dat seama ca un chopper se potriveste mult mai bine situatiei decat ceva de enduro-touring. Daca lumea n-ar fi trebuit sa ajunga prin alte parti mai dura putin si le propuneam si cateva cadre din miscare :))

Cosmai Sergio Jr part 2

Din nou Sergio, dar de data asta alte evenimente importante. Ca de exemplu caderea buricului si cu ocazia asta si alte poze. Nici nu stiam ca buricul pica asa de repede. Cand mama si bunica mea vorbeau despre buricul meu care a cazut si mi-l aratau aveam impresia ca buricul se desprinde pe la 1 an si ceva (aproximativ). Nici prin gand nu-mi trecea ca se intampla mai repede. Poate si din cauza gandirii mele ca daca se intampla repede e ceva normal si nu e important. Dar ca parinte se pare ca este important si mi s-a spus ca si eu voi gandi la fel... doar ca trebuie sa ma maturizez. Si odata cu maturizarea poate adaug si eu niste cunostinte despre bebelusi. Pe langa buric am mai aflat ca de cand sunt mici (foarte mici) copiii, ei ragaie, sughita, vomita... celelalte nevoi fiziologice le stiam dar astea 3 trecusera neobservate pana acum. Stiam ca la un moment dat vor sughita si ei dar chiar asa de repede?!

Daca ne adaptam asa de repede la lume... nici nu e de mirare ca ni se pare asa de scur timpul petrecut in ea. intr-un fel sunt mandru ca am reusit sa fotografiez un bebelus atat de mic... Nu ai prea des ocazia sa intalnesti asemenea situatii. Chiar daca ai vrea, nu te poti duce la magazin si sa spui ca vrei un bebelus de marimea X pe X pe X (nici macar nu stiu marimea bebelusilor... asta ca sa vedeti cat de multe cunosc despre ei). ok, cred ca am discutat destul despre bebelusi si am uitat sa mai spun cate ceva si despre partea tehnica. Am folosit Tamronu 17-50mm (in mare parte pe F8) si Sb800-le in regim de bounce in tavan. nu am folosit blitz-ul direct pe bebelus niciodata. Si-asa se pare ca il deranja lumina reflectata de pereti si daca as fi folosit lumina directa s-ar fi suparat pe mine. Apropo, inca nu stiu daca bebelusii se supara.

Dar am observat ca sunt foarte imprevizibili. 5 secunde tace, 2 minute plange, 5 minute e fericit, 1 secunda sughita, 2 secunde ragaie, plange iar, tace iar, adoarme cand nu te astepti si vorbeste ce nu intelegi. Cred ca mai am multe de invatat.



Cosmai Sergio Jr. si mamica

Aproximativ acum 2 luni eram in fata la mall pentru a poza o cununie civila si in timp ce asteptam sa vina viitorii miri observ ca de la o masa se ridica o femeie gravida si incepe sa paseasca spre mine uitandu-se insistent la aparatu foto care imi atarna de gat. Nu mai tin minte exact frazele care le-am schimbat in acel moment dar tin minte ca mi-a spus ca vrea niste poze cu burtica si daca as putea sa programam o sedinta foto in acea zi. Am zis ca nu stiu daca pot chiar in ziua aia pentru ca aveam si cununia civila si cum ajung acasa am de lucru la poze. A inteles care e situatia si mi-a zis ca e ok si maine dar sa-i spun unde am studioul.

Studioul?! Aoleu ma gandeam... de cat timp imi tot planific infiintarea unui studio si tot aman pentru ca trag de tot felu de scuze ca nu am aparatura de studio, ca nu am fundal, ca nu am unde, ca ma costa prea mult ca etc etc. Daca stau bine sa ma gandesc este destul de usor sa improvizezi un studio cu un fundal de panza si niste lumini portabile (care apropo... le am). Si pe langa asta de cateva luni chiar vorbisem cu un prieten (Bogdan Apostol) ca ar trebui sa ne facem un studio si sa lucram ca parteneri. Si culmea, incepusem sa ne mobilizam pentru ca isi cumparase si el aparat foto si se apucase de citit manualul tehnic al aparatului + alte chestii.

Totusi am cazut de comun acord ca putem face pozele si in alta parte. Stabilisem locatia si urma sa plec. Cu o ora inainte ma suna si-mi spune ca a uitat sa cumpere papucei la copil (pentru sedinta foto) si daca pot eu sa ma duc sa iau de la real ca imi da ea banii. Am acceptat si am plecat la real sa caut papucei. Si... ajung pe raionul cu articole pentru copii mici de tot... foarte mici. Si incep sa ma holbez... pampers... caciulite... bluzite... ciorapei... ciorapei mai grosi... si... papucei. Ok, dar de care? Ce numar? Exista oare si numar? Eram in dilema... sunt prea mari? Sunt standard? Daca astia se poarta de la 2 ani in colo iar copilului ii trebuie pentru cand are 2 luni? Multe intrebari de care pana acum nu ma lovisem, dar stiam ca pana la urma va veni vremea cand ma voi afla iar pe acel raion, cumparand "ceva" pentru copilul meu. Asa ca nu puteam ignora intrebarile astea si sa iau orice. Pana la urma am sunat-o pe mama ca sa-mi dea un sfat si m-am hotarat ce sa iau. Dupa o sedinta foto de cateva ore am iesit la un suc sa-si aleaga pozele pe care le vrea. Se uita peste poze, apoi imi spune ca ii plac si ca ar vrea sa fotografiez si nasterea copilului. Incepusem sa ma gandesc la faptul ca o nastere este totusi ceva important si foarte diferit de ceea ce fotografiasem eu pana atunci. In nici un fel nu se poate compara cu rafting-ul sau alte teme pe care le-am abordat pana acum. Dupa ce am tras de 3 ori aer in piept si incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea de a fotografia nasterea am revenit iar la stilul meu organizational si am intrebat-o: Cand?
Mi-a zis ca pe la inceputul lunii septembrie, si s-a uitat la mine ca si cand as fi zis o prostie. Dar eu, dornic sa clarific problema cat mai bine si sa planific la minut totul, i-am cerut sa-mi spuna mai exact cand la inceputul lui septembrie. Nu a trecut nici o secunda dupa aceasta fraza si mi-am dat seama ca nu are cum sa-mi dea un astfel de raspuns. Dar totusi eu ma asteptam in continuare la un raspuns exact... inclusiv ora.

De atunci nu ne-am mai vazut, pana intr-o seara cand am primit un telefon... la ora 23 si ceva. Raspund linistit la telefon si aud o voce agitata care spune. Alo?! Teo?! Ceau, Stela sunt. Vroiam sa-ti spun ca mi s-a rupt apa acuma si in noaptea asta o sa nasc!

Reactia mea a fost: o-o... exact acum?! De ce nu mi-a zis mai repede? Daca as fi stiut nu dadeam acumulatorul de la aparat imprumut. I-am spus ca nu sunt sigur ca pot sa vin din cauza ca nu am acumulator si la ora aia nici nu mai aveam de unde sa iau... incerc sa rezolv cumva problema dar nu pot sa promit nimic. Dupa ce am inchis telefonul mi-am dat seama ca nu avea cum sa-mi spuna dinainte... duuh... dar cateodata cand esti obsedat de planificarea cat mai exacta a timpului, ai impresia ca si D-zeu are datoria de a face dimineata cand vrei tu.

A 2-a zi m-a sunat sa-mi spuna ca a nascut pe cale naturala si ca totul este ok si copilul e sanatos. Din nou eu ramasesem blocat. ce se raspunde in astfel de cazuri? Cand cineva isi ia un telefon mobil ii zici sa-l stapaneasca sanatos. Cand e ziua cuiva ii zici La multi ani. Cand cineva ia un examen, ii zici Felicitari. Dar in cazul aducerii pe lume a unui copil ce se zice? In fine, ramasesem blocat in continuare si scoteam numa niste sunete ciudate la telefon dar nici alea foarte sigure. Atat de nesigure si inexistente incat m-a intrebat: Mai esti?
Da, normal ca mai sunt... ascultam ce zici. De fapt asteptam sa spuna ceva la care sa pot raspunde si eu in functie de cunostintele pe care le am. La copii inca nu ma pricep :) .

Si, am fost chemat la maternitate sa-l fotografiez pe ala mic. Aveam emotii, dar nu legate de partea tehnica ci fata de situatia cu care aveam sa ma confrunt. Am ajuns la ea in salon, si am inceput sa povestim... mai mult ea pentru ca sigur eu nu aveam un eveniment mai important de povestit in comparatie cu ea. Dupa ce am discutat putin mi-a zis: Nu vrei sa-l tii si tu in brate? si l-a intins pe al mic spre mine. Am sarit de pe scaun spunand NUUUUUUUUUUU! Cum sa-l tin... era asa de mic, si fragil, si aveam impresia ca o sa-l scap. Era prima data cand vazusem un copil asa de mic live. La televizor am vazut, dar live e cu totul altceva.

A fost unul din cele mai speciale momente pe care le-am fotografiat vreodata si totdata unul in care nu am putut sa nu ma implic emotional.

PS: Copiii mici sunt atat de mici...