Nunta Sperantei

Nunta Sperantei... pare un titlu pompos, dar nu este ales pentru a da impresia asta. Pur si simplu pe mireasa o cheama Speranta iar daca stau putin si analizez simbolistica sper ca acest nume sa fie linia de unde ea isi duce mai departe viata alaturi de sotul ei si startul meu ca fotograf la nunti.

Pana acum am incercat sa ma feresc de astfel de evenimente la care sa fiu fotograf pentru ca nu vedeam nimic artistic... dar, de multe ori limitarile creativitatii sunt date de fotograf nu de subiect. Auzisem povesti de la prieteni care mai pozau la nunti si spuneau ca de multe ori mirii sunt rigizi si nu accepta ideei noi sau chestii care se rup din sabloanele anilor 70-80 de cand erau parintii lor tineri. Altii nu stiu sa aprecieze munca fotografului, si nu ii condamn, dar, toti care pozam de ceva timp avem destule ore de munca in spate in care numa noi stim cat injuram aparatul foto ca nu ne asculta sau ca nu avem un anumit obiectiv care ne-ar scuti de foarte multa munca la post procesare. Evident aceste probleme sunt intelese doar de colegii de breasla si unii prefera sa dea 200e la coafor reducand bugetul pentru fotograf preferand sa angajeze un tip care pozeaza cu un aparat compact si mai si filmeaza in acelasi timp cu cealalta mana.


"Stiu draga ce sa angajam la nunta... ne trebuie o persoana multitasking, care cu o mana pozeaza, cu cealalta filmeaza, cu piciorul schimba melodiile si cu celalalt picior face semne nuntasilor cum sa se aseze"

Ei bine, si calitatea serviciilor de acest fel vor fi la fel... un sfert dintr-un intreg. Dar, atata timp cat sunt multumiti este ok. Eu, se pare ca am avut mult noroc la prima mea nunta pentru ca am prins un cuplu asa cum isi doreste orice fotograf. Am avut multe ideei pe care am vrut sa le pun in practica dar, m-am lovit de problema timpului si de lipsa materialelor, in rest, i-am plimbat 2 ore din parcul de unde am facut pozele de grup si pana la localul unde s-a tinut nunta. Poate aveau si ei nevoie de un moment de respiro in care sa fie singuri fara sa-i preseze toata lumea.

Cred ca i-am fortat putin cand i-am pus sa fuga si sa treaca strada rapid iar eu ca un fotojurnalist (ce nu sunt) incercam sa imi fac loc printre boscheti pentru ca nu vroiam sa renunt la 70-300. Imi era groaza sa scot Tamronu 17-50mm care supraexpune ca nesimtitu si se comporta ca un copil mic daca nu-i acorzi destula atentie (mai exact pe la expunere... -1.0). Si cum la partea sport si subiecte in miscare se descurca mai mult NU, chiar aveam nevoie de 70-300 altfel nu faceam acele poze cu tenta de "portret de strada in miscare" asa cum imi place mie. Da, stiu se putea cu focus manual dar eu sunt mai grabit si pana la urma de-aia investim in aparatura. Sa compenseze ceea ce nu vrem noi sa facem cu un efort mai mare.

Daca la viteza de reactie nu prea am probleme, la viteza de deplasare trebuie sa mai lucrez pentru ca, am pierdut momentul in care s-au spart paharele si cred ca ar fi iesit ceva productiv de acolo.

Important este sa nu repet aceleasi greseli, altfel evolutia in acest domeniu se va desfasura lent si cu pasi inapoi... dar sunt tanar, ambitios, nelinistit si vreau sa ma autodepasesc, asa ca incerc sa nu repet anumite greseli in viitorul apropiat. Alta greseala pe care am facut-o in acel moment a fost ca am stat de vorba cu cineva si m-a furat discutia, uitand de acel moment de "ucidere" a paharelor. Si sincer, am uitat si de acel moment ca exista la nunta. Fecare nunta se ia dupa traditia ei si obiceiurile difera. Dar asta nu scuza faptul ca nu am discutat cu mirii in privinta obiceiurilor nuntii ca sa evit astfel de momente.

Interiorul a fost asa cum mi-am dorit:
-fara multe baloane care strica decorul
-fara perdele extravagante care la noi in tara sunt de fapt supraincarcate
-tavanul nu incepea de la 2.5m ci era pana la 6-7m (dupa aproximatia mea) ceea ce imi permitea sa folosesc blitz-ul in regim de bounce vertical
-elemente decorative mai deosebite (aici ma refer la luminile de perete, culoarea tapiseriei de pe perete si podeaua care se asorta foarte bine cu restul camerei)

Ce mai... interiorului nu am avut nimic sa-i reprosez. Nu ca m-ar fi ascultat, dar ziceam si eu. Totusi am simtit nevoia unui grip din doua motive:

1. Am pozat mult pe verticala
2. Am o singura baterie la aparat si pe la sfarsitul nuntii le-am dat ceva emotii cand le-am spus ca mai am o liniuta la baterie.
Si daca se descarca bateria... prea multe nu puteam face. Acumulatorul era acasa, pana acasa faceam sigur 1 ora dus-intors + cine stie cat timp imi mai lua sa incarc putin bateria. Dar, am notat asta si urmeaza achizitionarea unui grip in viitorul apropiat.

Inainte de ora 12, a reusit cineva sa fure mireasa, iar eu eram disperat ca a disparut si pe mine nu m-a furat nimeni. Pai cum?! Cine le face poze cat e furata? Omul cu sapuniera? Nuuuuuuuuuuuu! Ala e postul meu, eu trebuie sa fiu acolo sa fac poze. Si pe cand eram afara langa nasul care astepta sa se arate rapitorul cu mireasa ca sa-l opreasca, vad o masina pe trotuar putin mai in colo... si din care mireasa imi facea semn sa vin!

Am luat-o la fuga spre masina si cand am ajuns langa ea, am inceput sa fac poze. Mare greseala, nasu s-a prins de ce am luat-o la fuga si era in spatele meu fortzandu-ma sa urc in masina din mers, si sa ma arunc pe bancheta din spate ca in filme cand vezi o scena cu explozii. Dupa mine mai trebuia sa intre in masina si rapitoru... tot din mers! N-am apucat sa vad cine e la volan, si mi se parea amuzanta toata situatia pana cand am vazut ca demaram de pe trotuar pe liniile de tramvai, cu nasu care aproape era lipit de geam si soferul masinii care se pregatea sa treaca pe rosu. Intr-un timp foarte scurt indiferenta s-a transformat in teroare! :))

In mintea mea se petreceau multe... ca de exemplu:

-Aoleu... femeie la volan
-Dupa ce am repetat de cateva ori asta si puneam cap la cap imaginile infractionale pe care le vazusem, ma gandeam: Nu sunt pregatit sa-mi fotografiez propria moarte!!

Cand s-au mai linistit apele, mai ales in vezica mea, ne-am dat seama ca reusisem sa furam mireasa si fotograful dar nu stia nimeni unde sa-i duca. Rapitorii erau din Bucuresti iar eu, nu mai stiam strazile Timisorii... Vroiam doar sa cobor si sa fumez o tigara dupa care sa pot poza mireasa. Am ajuns si la faza aia, dupa care m-am linistit stiind ca drumul inapoi la local va fi unu fara peripetii.

De fapt cred ca numa eu am vazut drumul ca fiind asa ca ceilalti radeau in timpul infractiunii. Oare am eu probleme si nu stiu sa ma distrez si chiar a fost amuzant momentul sau eu eram singurul constient dintre ei?

Dupa ce s-au facut si negocierile, creativitatea Sperantei m-a facut pe mine protagonist la scena care urma sa se intample. Eu trebuia sa ma duc cu un pantof la mire si nas si sa le spun ca daca o vor inapoi trebuie sa se duca pana la masina si sa o care in brate pana in sala. Mirele cat am lipsit s-a enervat putin din cauza ca a durat cam mult episodu "Unde-i Elodia" si se facuse deja aproape 1 noaptea. La 12 trebuia sa se aduca tortul dar toti asteptau sa se aduca mireasa.

Dupa ce s-au indeplinit 2 din 3 cerinte ale rapitorilor, mirele mai avea una... si anume, trebuia sa-i cante ceva miresei. A fost ceva ce a ales el. Tare as fi vrut sa-l aud cum ii canta o melodie rock... poate ceva de la Spiderbait (Ghost riders in the sky) sau Rammstein (Du hast). dar asta deja e problema mea si probabil data viitoare cand o sa fur eu mireasa voi pune eu conditia asta... woahahahahah!



O idee foarte interesanta mi s-a parut "Caietul gandurilor" (nume dat de mine acuma pentru ca nu tin minte sa fi auzit alta varianta). S-a folosit un caiet facut sa para vechi unde fiecare invitat sau grup de invitati isi treceau gandurile acolo folosind tot o metoda veche descris si anume tusul si penita.

Pana acum nu am mai vazut la nici o nunta (dar nici nu am fost la multe) un astfel de caiet care cred ca peste cativa ani va fi recitit si va fi o amintire destul de importanta de la nunta. Evident nu mai importanta ca si pozele. Glumesc, dar vroiam sa-mi dau o importanta mai mare :)



"Traiesti momente minunate, de basm si vrei sa nu le uiti. Intalnesti oameni cu care ai vrea sa te mai vezi, dar timpul, grijile, rutina zilnica nu-ti permit. Ca femeie vrei sa te privesti din afara, sa cauti cat mai multe oglinzi, sa vezi cat de minunata esti, cum se vede rochia cand te invarti, cum arata cand razi, dar in toate astea vrei sa vezi cat esti de frumoasa. Astfel de trairi am avut sansa sa le am acum cateva zile. Iar intamplarea sau poate destinul a facut sa te stim pe tine. "N-am facut poze la nunti, nu-ti garantez nimic". Nu m-am indoit nici o clipa de talentul si creativitatea ta. Ti-am dat incredere, desi nu prea ti-am oferit timp si materiale, doar multe zambete si am fost ascultatori. Stiam ca va iesi foarte bine, nu ma pricep la detalii tehnice, dar cuvintele ca "fotografiile acestea au depasit orice asteptare" sunt prea putin si mult prea seci pentru a ne exprima incantarea. Si noi speram ca aceasta sa fie rampa de lansare si nu numai spre evenimente cum sunt nuntile sau chestiile comerciale ci sa fie rampa de lansare spre valorificarea ta ca artist, spre a obtine satisfactii materiale pentru travaliul minunat pe care il faci. Multumirile sunt oare de ajuns? Nu stiu... Cred ca gandul bun si faptul ca tinem cu adevarat la tine si ca speram ca aceasta experienta sa fie inceputul unei frumoase prietenii si colaborati, pot spune mai multe."

Speranta si Bogdan Munteanu





3 comentarii:

Lexi said...

Sunt mandra de tine! :)

Anonymous said...

am fost la nunta sperantei, am vazut filmuletul facut de tine.... Sunt cu adevarat impresionata!!!! Daca vei fi disponibil, mi-ar place sa apelez la serviciile tale, stimabile fotograf de nunti.

Băcuş Teodor said...

Sigur, in curand voi face o rubrica cu datele de contact si probabil si un calendar unde voi scrie cand sunt liber si cand am program si putem lua legatura. Daca nu, puteti lua numarul de telefon de la Speranta sau chiar adresa de mail sau Id-ul de yahoo.